În perioada 25 – 29 aprilie are loc prima ediţie a Târgului de Utilaje şi Camioane pentru Construcţii, UTICAM. Evenimentul va avea loc în zona comercială Băneasa şi este organizat de Set Events împreună cu Asociaţia Distribuitorilor de Utilaje de Construcţii (ADUC). Târgul este o premieră pentru România din mai multe puncte de vedere.
Branduri celebre şi economii de 40% pentru expozanţi
În primul rând, UTICAM reuşeşte să aducă împreună nume grele din sectorul construcţiilor, dintre care amintim: Bergerat Monoyeur, Marcom, Case, Volvo, Terra România. Apoi, expozanţii care au ales să participe la UTICAM au parte de surpriza plăcută că nu vor plăti separat utilităţile, lucru ce se întâmplă la alte evenimente de gen. Altfel spus,, nu există costuri ascunse, iar în închirierea spaţiului de expoziţie intră si toate serviciile de care au nevoie, inclusiv corturile pentru staff. “După un calcul mediu, prezenţa la UTICAM a expozanţilor presupune o economie în buget de 40% faţă de alte târguri.” declară reprezentantul Set Events, Carmen Nechita.
Numărul expozanţilor aşteptaţi la UTICAM este de peste 50, având în vedere ritmul în care au evoluat discuţiile pe care organizatorii le au cu distribuitorii. Până în acest moment peste jumătate din suprafaţa expoziţională este ocupată. Dacă anul acesta cele mai puternice branduri cu reprezentanţă în România sunt aşteptate la târg, în timp ce pentru anul următor UTICAM îşi propune să atragă şi distribuitori de utilaje de construcţii din afara ţării. În cadrul târgului vor fi expuse: camioane de construcţii, maşini de beton, macarale pe şenile, excavatoare, macarale camion, maşini de percuţie si alte utilaje folositoare în industria construcţiilor.
Pentru expozanţi este o bună ocazie de a-şi întâlni şi cunoaşte posibilii cumpărători şi a le studia obiceiurile de consum. Astfel, marile firme ce pun la dispoziţie utilaje de construcţii îşi pot îmbunătăţi tehnologiile, aşa încât să câştige noi cumpărători. De asemenea, este oportunitatea perfectă de a-ţi cunoaşte concurenţa şi de a o depăşi. În cele din urmă, pentru expozanţi, prezenţa la târg este de bun augur, căci notorietatea este vitală într-un sector atât de competitiv.
Peste 5.000 de vizitatori aşteptaţi la târg
Cât despre vizitatorii, UTICAM se aşteaptă ca la eveniment să ia parte companiile de construcţii, de inginerie civilă, de consultanţă în construcţii, de amenajarea teritoriului, companiile dezvoltatoare, şi de aprovizionare, retaileri de produse petroliere, comercianţi şi furnizori, arhitecţi, constructori, producători de ciment, reprezentanţi ai administraţiei publice locale sau ai societăţilor comerciale şi de distribuţie din domeniul construcţiilor şi utilajelor miniere. Totuşi reprezentanţii Set Events au declarat că aşteaptă şi publicul larg la acest eveniment, care poate nu este interesat direct de acest domeniu, dar va fi atras de spectacolul utilajelor de construcţii.
Numărul vizitatorilor aşteptaţi este de peste 5000. Implicaţi în industria construcţiilor sau simpli vizitatori, toţi vor avea de câştigat în urma participării la Târgul de Utilaje şi Camioane pentru Construcţii. În primul rând, dacă eşti implicat în industrie ai ocazia să descoperi, compari şi eventual să cumperi cele mai noi tehnologii din domeniu. Tehnologiile de ultimă generaţie sunt o garanţie, că afacerea merge în direcţia potrivită.
Dacă deţii o firmă de construcţii eşti bine venit la UTICAM, de unde poţi achiziţiona cele mai bune utilaje profitând de discount-urile semnificative pe care expozanţii le fac pe perioada târgului. Evenimentul este un moment important în care poţi stabili contacte cu reprezentanţi ai marilor companii şi poate aceştia vor fi primii paşi ai unei colaborări viitoare. Este bine să ştii că târgul UTICAM nu înseamnă doar afaceri, ci şi distracţie. Expozanţii promit vizitatorilor spectacole neconvenţionale cu utilajele prezente, workshop-uri şi multă bună dispoziţie.
În afară de distracţie, vizitatorii târgului îşi pot găsi chiar un loc de muncă. Este suficient să ai ceva experienţă în domeniu şi dorinţă de muncă. Într-un spaţiu special amenajat, vor fi expuse toate locurile de muncă vacante din domeniu şi adresele unde pot fi trimise CV-urile pentru a fi luat în evidenţa marilor companii.
Workshopuri pentru toată lumea
Vizitatorii vor plăti bilet de intrare în valoare de 10 lei pe perioada târgului. Programul de vizitare al târgului pe parcursul celor cinci zile este de la 10-17. În cele şapte ore zilnice organizatorii târgului asigură vizitatorii că nu se vor plictisi. Pentru ei sunt organizate workshopuri în cadrul cărora vor veni nume mari din domeniul construcţiilor pentru a participa la eveniment ca speakeri.
Aceste workshopuri au ca scop principal destinderea publicului, iar participarea este liberă. “Aici oameni de specialitate vor vorbi despre industria construcţiilor, despre piaţa utilajelor şi camioanelor pentru construcţii. Vor exista şi câteva demonstraţii tehnice.” spune reprezentantul Set Events, Carmen Nechita. Atât expozanţii, cât şi vizitatorii vor fi în siguranţă având în vedere că organizatorii vor contacta o firmă de pază și securitate care va asigura supravegherea târgului 24 din 24.
Raluca Borceanu